După ce Loic Remy a ajuns la QPR, echipă pentru care a și marcat la debut, tot mai multă lume credea că el va fi urmat de alt internațional francez, Yann M’Vila (22 de ani).
Fostul jucător al lui Rennes nu a optat însă pentru Premier League, el alegând, spre surprinderea multora, Rusia. Reprezenanți ai clubului QPR au încercat până în ultimul moment să-l convingă pe mijlocaș să meargă în Anglia, inclusiv în hotelul în care M’Vila era cazat în Paris, însă oferta lui Rubin Kazan a fost, se pare, mai tentantă
Astfel, Yann M’Vila a semnat pe 4 ani cu Rubin. Este primul jucător al naționalei Franței care va juca în Rusia.
Suma de transfer a lui M’Vila este de 12,5 milioane de euro
Transferul a fost intermediat de Leonid Istrati, același care l-a dus și pe Dorinel Munteanu la Mordovia Saransk.
Managerul care l-a adus pe Dorinel Munteanu la Saransk este cel care l-a adus si pe francez la Rubin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER